”Am întrebat 100 de români”

Eu nu am întrebat o sută de români, am întrebat doar șapte prieteni despre cum ar trebui în opinia lor să fie frigiderul viitorului. Ah, și am primit o amintire despre ce spunea străbunica mea în legătură cu frigiderele.

Cu ciocolată, a spus Mira.

Să nu mai fiu nevoită să îl dezgheț niciodată, a spus mami.

Îmi doresc ca fiecare compartiment să aibă o altă temperatură, să își adapteze gradele în funcție de alimente, a spus un prieten anonim.

Cu mâncarea preferată în el, a spus Lucia.

Să se dezghețe singur, să gătească și să îmi facă ceaiul, a spus psiho.

Colorat, plin cu de toate, să aibă încorporată o chestie ca o listă de produse și să comanzi ce îți lipsește din el, a spus Maria.

Și străbunica mea spunea: nu vor mai exista frigidere, mâncarea va fi sub formă de pastile!

Dacă ne luăm după păreri, frigiderul prezentului chiar nu are probleme sau lipsuri și nu se vrea neapărat o evoluție a lui. Ceea ce e de bine, normal!

Totuși, dacă ne uităm la dorința care a apărut de două ori, observăm că ar trebui să fie îmbunătățită funcția de menținere a temperaturii, pentru  a ne scuti de veșnicul scos din priză pentru dezghețare.

Ceea ce mi-a dat totuși de gândit și aș recomanda-o ca pe o inovație ”wow”, ar fi lista de produse pe care spunea Maria că și-o dorește. Da, într-adevăr ar fi interesant să existe o opțiune – o listă-ecran cu touch screen – în care să adăugăm de câte ori avem nevoie de ceva, iar la finalul zilei frigiderul să colaboreze cu un magazin partener care să ne trimită mâncarea acasă.

Eu, dacă mă gândesc la frigiderul viitorului, vizualizez pe ușa lui un ecran luminos cu mesaje motivaționale care să ne amintească ce important e să mâncăm sănătos și să avem o greutate echilibrată. Tot pe ușă, la spațiul destinat paharului cu apă, aș introduce un sistem de stoarcere de fructe. Mi-ar plăcea să îl găsesc în magazine în toate culorile, mate sau lucioase, pentru a se asorta mai bine cu mobila de bucătărie și cu stilul fiecăruia.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s